Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
ICR Istanbul va sărbători pentru a șasea oară consecutiv Ziua Europeană a Limbilorsâmbătă, 22 octombrie 2016, între orele 12:00 – 17:00, la Centrul de Artă pentru Tineret, instituție aflată în subordinea Primăriei Beyoğlu.
Ziua Europeană a Limbilor (EDL) estecel mai mare eveniment al reţelei EUNIC din RepublicaTurcia, la care se alătură câteva consulate generale europene și centre de limbi străine din Istanbul.
Astfel, la eveniment participă: Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul, Institutul Cultural Italian, Institutul Goethe, Institutul Francez, Institutul Cervantes, InstitutulBalassi– Institutul Maghiar din Istanbul, Forumul Austriac de Cultură, Consulatul General al Republicii Grecia Sismanoglio Megaro, Consulatul General al Confederației Elvețiene, Consulatul General al Polonieişi Concept Language.
Organizatorul principal al evenimentului este EUNIC Turcia, iar partenerul localestePrimăria Districtului Beyoğlu, care pune la dispoziție “Beyoğlu Municipal Youth Center”.
Pe parcursul întregii zile se vor desfăşura activităţivariate cu scopul de a celebra diversitatea culturală şi lingvistică în nouălimbi europene:standuri de prezentare a institutelorculturaleeuropene,cursuri introductive de limbă,jocuri lingvistice interactive,quiz-uri de limbă, spectacole interactive, concursuri cu premii.
Fiind unul dintre coordonatorii principali ai EDL 2016, ICR Istanbul are misiunea de a asigura buna desfășurarea evenimentului sub sloganul “Nouă limbi străine într-o singură zi”.
ICR Istanbul va fi prezent într-o serie de activitățicultural-educative, printre care punctăm: “Common Words Activity”,având catemă Natura; stand de prezentare a Institutuluișidistribuirea de materiale informative depre evenimentele ICR Istanbul; un curs introductiv de limbă română pentru străini cu o durată de 45 minute, susținut de profesor Jenny Marilena Vișa.
De asemenea, ICR Istanbul își așteaptă oaspeții la un eveniment artistic oferit de doi performeri români: Tudor Morar și Eranio Petruska, care îi vor anima pe vizitatori cu un spectacol interactiv, combinând ingenios cuvintele în limbi europene, dansul și muzica.
Prin participarea pentru a șasea oară consecutiv la această serie de activități pe tema multilingvismului și interculturalității, ICR Istanbul și-a propus să atragă atenția publicului local și străin asupra limbii și culturii române ca parte integrantă a culturii europene, iar prin coordonarea evenimentului comun urmărește menținerea relațiilor de colaborare cu celelalte institute culturale, misiuni consulare și diplomatice europene din Istanbul, darşi cu autorităţile locale.
La inițiativa Consiliului Europei, Ziua europeană a Limbilor estesărbătorită în fiecare an, începând cu2001, în data de 26 septembrie, iar persoane de orice vârstă sunt încurajatesă învețe cât mai multe limbi străine, în școală sau în afara acesteia. -transmite ICR Istanbul