Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Măsura relațiilor de prietenie dintre state nu o dau vorbele sforăite pe la televiziuni sau întâlniri oficiale ci faptele. Un astfel de fapt, care demonstrează, pentru a câta oară, că statul vecin ne este prieten doar la nivel declarativ, a fost și evenimentul de pe 3 martie a.c, cu ocazie Zilei Naționale a Bulgariei, transmite corespondentul Romanian Global News din Vidin.
Comunitatea românilor din Vidin a organizat o ceremonie oficială de depunere de coroane de flori la monumentul eroilor români din Inovo (Smârdan), ridicat în memoria luptelor și sacrificiilor ostașilor români din Războiul de Independență. Și numărul celor căzuți în acele lupte nu este de neglijat…
Neglijată, însă, a fost “prietenia” dintre cele două state prin lipsa arborării unor însemne oficiale și anume ale stegurilor celor două țări. Ostașii români comemorați pe 3 martie nu au reușit nici în 2016 “să mobilizeze” autoritățile locale bulgare să treacă peste o anumită stare pe care o manifestă pentru comunitatea românească de la Sud de Dunăre și să îi determine să se comporte european.
Singura mărturie că acolo s-a desfașurat o manifestare oficială a fost prezența numeroasă a oficialităților locale, a reprezentanților unor instituții din România, Institutul Cultural Român și Ambasada României de la Sofia, precum și a localnicilor.
Prezent la manifestări a fost și Episcopul Vidinului, Prea Sfinția Sa Policarp, care a ținut o slujbă de pomenire la mormântul eroilor români de la Smârdan.
Delegația română s-a fotografiat apoi cu un steag românesc, de altfel singurul existent la această manifestare, pentru a puncta faptul că evenimentul le era dedicat memoriei soldaților români căzuți la datorie.
Întrebați de ce nu au arborat și steagurile celor două state, oficialii locali au motivat că “așa e protocolul” fără să dea și alte explicații…
Comunitatea românească din Vidin a fost prezentă într-un număr mare oferind apoi participanților un moment artistic în interpretarea Ansamblului românesc din Vidin.
Apoi, partea română s-a deplasat la Arciar unde există un monument devastat, al eroilor români, și unde s-a mai ținut un moment de reculegere și o evocare istorică a luptelor de la Smârdan și Plevna. Remarcăm și în acest an lipsa oficialilor de la Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, instituție românească abilitată cu monitorizarea și întreținerea monumentelor dedicate soldaților români căzuți în ambele Războaie Mondiale și care ar fi trebuit să știe că monumentul de la Arciar este vandalizat și aflat într-o stare de degradare nepermisă.
Întregul eveniment s-a derulat prin implicarea Asociației “AVE”, Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria în colaborare cu Casa de Cultură “Sf. Teofana Basarab” din Vidin, Societatea Culturală a Vlahilor și Asociația Curcubeul peste Dunăre.
Reamintim că în Bulgaria trăiesc peste 150.000 de români autohtoni și circa 50.000 de românofoni. Românii nu sunt recunoscuți ca minoritate națională și nu au școli în limba maternă, iar în bisericile lor nu se slujește în română.
Vedeți un reportaj al televiziuni locale bulgare aici: