Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Guvernatorul statului Alabama, Kay Ivey, a adus un elogiu României, poporului român şi românilor americani cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri, prin emiterea unei proclamaţii, conform unui comunicat transmis marţi de Ambasada României în Statele Unite ale Americii (SUA), preluat de Romanian Global News.
“Statele Unite şi România împărtăşesc o prietenie adâncă şi de lungă durată şi un parteneriat strategic construit în jurul valorilor democratice, legăturilor istorice şi a angajamentului comun pe calea asigurării securităţii transatlantice şi a prosperităţii reciproce”, se arată în textul proclamaţiei, citat de Ambasadă.
Documentul menţionează legăturile strânse dintre România şi statul Alabama în ceea ce priveşte comerţul, programele educaţionale şi antreprenoriatul. Guvernatorul Kay Ivey menţionează “talentul, energia şi creativitatea generaţiilor succesive de români americani precum şi moştenirea culturală bogată a acestora”.
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a salutat proclamaţia statului Alabama, arătând că România este onorată de mesajul guvernatorului Kay Ivey.
“Gestul guvernatorului statului Alabama onorează România şi dovedeşte, din nou, prietenia şi apropierea dintre ţara noastră şi Statele Unite ale Americii. De asemenea, legăturile României cu statul Alabama sunt puternic marcate de parteneriatul militar îndelungat asigurat de cooperarea cu Garda Naţională a acestui stat. Personal, am un sentiment special faţă de statul Alabama în contextul decoraţiei care mi-a fost conferită, în urmă cu mai mulţi ani, de guvernatorul acestui stat pe fondul excelentelor relaţii de cooperare cu beneficii importante pentru România. Proclamaţia guvernatorului Kay Ivey nu este singulară, multe state americane arătându-şi preţuirea faţă de România, români şi comunitatea românilor americani, prin emiterea de proclamaţii similare”, a afirmat ambasadorul George Cristian Maior.
Emiterea proclamaţiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu al Ambasadei României la Washington de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. Statul Alabama este cel de al nouălea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o proclamaţie specială.
Aflat în sud-estul Statelor Unite, statul Alabama a devenit al 22-lea stat american în 1819. Constituţia statului este cea mai lungă din lume, conţinând peste 300.000 de cuvinte, fiind şi cea mai amendată, cu 775 de amendamente.
Prima navetă spaţială care a dus oameni pe lună a fost construită la centrul NASA din Huntsville, Alabama.
Statul Alabama este un mare producător de automobile, pe teritoriul acestuia existând fabricile unor mari producători precum Honda, Toyota, Hyundai şi Mercedes-Benz.
România şi Alabama au un parteneriat militar îndelungat, din 1993, în cadrul Programului de Parteneriat Statal (State Partnership Program). Garda Naţională din Alabama a asigurat sprijin şi expertiză pentru instruirea piloţilor români privind trecerea pe avionul de luptă F-16, precum şi prin dezvoltarea infrastructurii în cadrul Centrului Naţional de Instruire Întrunită Getica din Cincu. Din 2015, militarii Gărzii Naţionale din Alabama şi cei români au executat o serie de exerciţii tactice cu trupe în teren, specifice unităţilor de geniu – “Resolute Castle”, de cercetare – “Red Dragon” şi din forţele aeriene – “Dacian Warhawk” şi “Dacian Viper”.
Ambasadorul George Cristian Maior a fost decorat de guvernatorul statului Alabama, oficialului român fiindu-i conferită medalia “Meritorious Service Medal of Alabama”