La 31 mai 2026, presa iraniană Mehr a relatat despre explozii pe insula Qeshm și în alte două locații neprecizate, scrie https://strategika510.com, preluat de Romanian Global News.
A doua zi, Comandamentul Central al SUA (CentCOM) a declarat că forțele americane au lovit situri de radar, apărare antiaeriană și comandă a dronelor iraniene pe insula Qeshm și la Goruk, după ce Iranul doborâse cu succes o dronă americană MQ-1.
Riposta iraniană a vizat o bază militară americană din Kuweit cu o rachetă balistică. Atacul iranian ar fi provocat pierderi, cu cel puțin patru militari americani uciși sau răniți.
La câteva zile după aceste lovituri, forțele americane au neutralizat un petrolier sub pavilion Botswana care se îndrepta spre insula Kharg, în Iran. Acest petrolier ar fi ignorat avertismentele americane — aproximativ douăzeci, potrivit marinei SUA — care în cele din urmă l-a vizat cu o rachetă Hellfire. Această rachetă și-a încheiat traiectoria în sala mașinilor navei.
La 2 iunie 206, locuitorii insulei Qeshm au semnalat din nou zgomote asemănătoare unor explozii; de această dată, rețeaua Faytuks a relatat despre un atac american asupra insulei, iar mass-media iraniană a anunțat rapid un nou val de lovituri cu rachete asupra bazei aeriene Ali Salem din Kuweit. Conflictul s-a intensificat considerabil mai târziu în cursul nopții, când Iranul a lansat rachete balistice asupra cartierului general al Flotei a Cincea americane din Bahrain și asupra unor baze militare americane din Arabia Saudită.
Forțele Aeriene ale SUA au ripostat lovind poziții militare iraniene pe insula Qeshm, inclusiv un post de control la sol, și au anunțat că au distrus mai multe situri iraniene care adăposteau drone și rachete, de unde erau lansate atacuri împotriva țărilor aliate din Golf care găzduiesc baze militare americane.
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran a revendicat aceste atacuri, calificându-le drept represalii la lovitura americană și amenințând cu noi acțiuni.
Informații neconfirmate relatează de asemenea despre explozii în anumite regiuni din Irak și Bahrain. Succesiunea rapidă de lovituri și riposte, care se extinde acum în mai multe țări, adaugă o nouă dimensiune periculoasă confruntării dintre Statele Unite și Iran și sporește riscurile deja extreme pentru navigația în strâmtoarea Hormuz.
Negocierile dintre Washington și Teheran sunt în impas de săptămâni, în pofida repetării unor declarații considerate mincinoase de partea americană asupra anumitor puncte, în special chestiunea nucleară, vizând mai degrabă menținerea unui nivel de război hibrid și o posibilă manipulare a piețelor bursiere. La rândul său, partea iraniană își menține condițiile și nu doar că respinge cererile maximaliste ale SUA, dar a legat orice acord durabil de încetare a focului de încetarea atacurilor complet disproporționate ale Israelului în Liban.
La trei luni după declanșarea operațiunii Epic Fury, situația seamănă mai degrabă cu un imens imbroglio inextricabil de o magnitudine strategică majoră, din care niciun beligerant nu pare să poată ieși. Nu mai este doar un caz printre altele al celor mai mari dezastre strategice. Este apogeul a tot ceea ce nu trebuie făcut niciodată în materie de strategie.
În această afacere majoră eșuată, Statele Unite și Israelul și-au jucat ultima carte și au pierdut deja. De ani de zile, ultra-extremiștii israelieni urmează o doctrină strategică ce poate fi rezumată perfect prin această frază: „Nu avem nevoie de lume, avem nevoie doar de Washington, iar Washingtonul ne aparține”. Ei au aruncat soft power-ul unui David în fața unui Goliat împotriva hard power-ului unui Goliat care rade totul în jurul său. Procedând astfel, extremiștii au încredințat relațiile publice unui escroc incapabil să pronunțe cuvântul „umilință” și care pare acum fizic incapabil să-și ascundă disprețul.
Când președintele american Donald Trump afirmă că „Toată lumea urăște Israelul din cauza asta”, el ridică o oglindă din sticlă spartă provenită dintr-un palat al oglinzilor. Reflexia este mai mult decât înfricoșătoare, dar este singurul obiect onest din încăperea plină de falsuri și minciuni. Lumea nu vede doar ruinele monstruoase ale Gazei; vede chipul unui prim-ministru gata să fie mustrat ca un simplu mafiot pentru a păstra integritatea coaliției sale guvernamentale. Imaginea globală a Israelului nu mai este aceea a unui stat artificial creat din nimic; este aceea a unui stat client care își întreabă avocatul din lumea interlopă dacă cecul a fost încasat. Este o catastrofă pe care niciun „Dom de Fier” nu o poate intercepta.
Nu există ieșire din acest teatru obscur. Asistăm la ultimul act al unei nebunii în doi, în care îmbrățișarea s-a transformat într-o strânsoare mortală. Netanyahu are nevoie de imaginea de forță a lui Trump pentru a scăpa de tribunal; Trump are nevoie de baza evanghelică a lui Netanyahu pentru a scăpa de poliție. Întreaga tranzacție se bazează pe postulatul „toată lumea te urăște acum”, iar acest postulat nu este doar real, ci se întărește de la o zi la alta. Este un exercițiu de branding demn de un cult al morții, al cărui tăvălug vedem cum transformă totul în munți de moloz și cadavre cu mâinile legate la spate și executate printr-un glonț în ceafă.

Foto: captura de ecran dintr-un video difuzat de de forțele SUA cu o lovitură a unui tanc petrolier cu o rachetă de suprafață AGM-114 Hellfire