Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Pe 20-21 august Uniunea Sovietică și sateliții săi, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Germania de Est au invadat Cehoslovacia, pentru a opri reformele cunoscute drept “Primăvara de la Praga”, prin care se dorea instaurarea “socialismului cu față umană”.
Invazia a constituit materializarea doctrinei “suveranității limitate” a țărilor socialiste, lansată de liderul sovietic de atunci Leonid Ilici Brejnev.
Ceaușescu era un susținător al conducerii reformatoare cehoslovace și tocmai se întorsese dintr-o vizită la Praga, cu câteva zile înainte de invazie. Desigur că Ceaușescu nu era interesat de aspecte cum ar fi libertatea de exprimare și de circulație, promovate de “Primăvara de la Praga”, însă era o chestiune de principiu că URSS nu avea dreptul să se amestece în treburile interne ale celorlalte țări socialiste sau să le indice calea de dezvoltare, ceea ce susținea și România.
.În cazul României problema era industrializarea țării, care nu era agreată de sovietici. În anul 1961, după ce URSS a refuzat să sprijine construirea Combinatului Siderurgic de la Galați, liderul comunist de atunci Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a trimis într-un turneu în Occident pe economiștii Gheorghe Gaston Marin și Alexandru Bârlădeanu ca să obțină credite și tehnologii pentru obiectivul economic de la Galați. Atunci a început regimul de la București deschiderea spre Occident, nemulțumind Moscova.
Ca reacție la invazia din Cehoslovacia, liderul român Nicolae Ceaușescu a convocat un mare miting în Piata Palatului, în cursul căruia a condamnat vehement invazia și a repetat insistent doctrina comuniștilor români, oficializată odată cu “Declarația din aprilie 1964”, potrivit căreia nimeni nu are dreptul să impună altei țări calea de dezvoltare, referindu-se la URSS care avea asemenea pretenții.
În fața unei mulțimi frenetice de zeci de mii de oameni, Ceaușescu a chemat românii la rezistență națională în cazul unei eventuale invazii în România.
Ceaușescu vorbea cât se poate de serios. Rezerviștii au fost chemați la unități și au fost rînfiintate gărzile patriotice, formațiuni muncitorești paramilitare, care pentru prima dată au participat alături de armată la parada de 23 august, de ziua națională, pentru a transmite sovieticilor că în cazul unei invazii se vor confrunta cu un război al întregului popor. Atunci toți românii ar fi luptat cu arma în mână pentru apărarea independenței și suveranității patriei, chiar cu prețul vieții..
Ceaușescu a avut la frontieră o întrevedere cu liderul iugoslav Tito pentru a sonda posibilitatea de a rezista împreună în cazul unei invazii. Cu această ocazie, Ceaușescu i-a spus lui Tito: “Cehii i-au primit cu flori pe ruși. Noi îi vom primi cu gloanțe”.
Peste două generații de la evenimentele din 1968 și anume în anul 2021, toate partidele parlamentare cu excepția AUR au votat pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De fapt PNRR este versiunea pentru România a Mecanismului pentru Redresare și Reziliență lansat de Comisia Europeană în anul 2021 pentru toate statele membre UE interesate.
Pasămite PNRR ar fi trebuit să ne ajute să ne revenim după restricțiile antieconomice din perioada COVID. Desigur că nu ne-am revenit. Indicatorii economici din 2026, pa încheierea PNRR, sunt praf și pulbere față de 2021, când s-a lansat PNRR.
A fost vorba de 28,5 miliarde euro, din care jumătate sunt credite pe care trebuie să le restituim, din care au rămas 21 miliarde euro, pentru că Guvernul Bolojan a renunțat anul trecut la 7 miliarde euro. Spre deosebire de România, unele state membre UE nici nu au accesat componenta de împrumut din MRR, fiind interesate doar de componenta de granturi.
Banii nu au fost pentru ce ne trebuia nouă. De exemplu CE a refuzat să ne finanțeze sistemele de irigații. În schimb PNRR trebuia să finanțeze obiectivele Comisiei Europene, cum ar fi “Green deal”. 43% din banii PNRR erau pentru proiecte de mediu, cum ar fi să ne luăm trenuri cu hidrogen și alte asemenea trăsnăi.
Lucrul cel mai grav cu PNRR este că România a renunțat la orice urmă de suveranitate, acceptând ca pentru prima oară de la aderarea la UE din 2007 Comisia Europeană să îi scrie programul de guvernare.
PNRR conține sute de “jaloane” și condiții care au trebuit îndeplinite de România pentru a primii banii.
Cu această ocazie ne-am asumat obligații pe termen lung și cu consecințe nefaste, cum ar fi închiderea termocentralelor pe cărbune și a exploatărilor de lignit sau declararea a 30% din teritoriu național drept “arie protejată”, din care 10% “strict protejată”, unde activitățile agricole, silvice, industriale, energetice, vor fi stânjenite sau chiar interzise.
S-a ajuns până acolo încât guvernanții se duc la Bruxelles cu proiectul “Legii salarizării unitare”, ca să aprobe bruxelezii ce salarii avem voie să primim.
Dragi prieteni, aici am ajuns după numai două generații. Românii din anul 1968 erau hotărâți să apere suveranitatea și independența patriei chiar cu prețul vieții. În cazul unei invazii, România ar fi trecut la rezistența întregului popor.
După numai două generații, românii din 2021-2026 au ajuns o mulțime amorfă, care se uită cu apatie cum niște personaje anonime, pe care nu le-am votat, aflate la 2.000 km
depărtare, ne trasează destinul și calea de (sub)dezvoltare pe mulți ani înainte.