Ca toate artele obscure, cele ale inteligenței rămân deconcertante. În această zonă, arma supremă este rareori un document fals sau o aluniță bine plasată. De obicei, este o poveste pe care adversarul tău o convinge că este autentică. Acest lucru poate fi comparat cu auto-intoxicarea asistată sau cu o narațiune absorbită, se arată într-un comentariu al https://strategika510.com, preluat de Romanian Global News.
În mijlocul vârtejului constant, golului și inversării valorilor anilor 2020, ar fi util să ne întoarcem puțin și să ne amintim câteva lucruri destul de interesante despre manipularea percepției.
În anii 1950, 1960 și 1970, serviciile de informații occidentale — și mai ales CIA— au căzut sub vraja uneia dintre aceste povești fantastice: convingerea că în cadrul KGB-ului fostei URSS, a existat un al doilea KGB, un „KGB din umbră“.
Acest „KGB în cadrul KGB“ ascuns ar fi o conducere ultra-secretă creată în 1959 cu unicul scop de a efectua dezinformare strategică, o manipulare în stilul Artei Războiului a lui Sun Tzu menită să facă tabăra occidentală să creadă o narațiune dominantă a pace, destalinizare și ruptură chino-sovietică. Totul s-a întâmplat fără să se întâmple nimic cu adevărat. Percepția a fost distorsionată indiferent de unghiul de observație.
Credința în această structură fantomă nu numai că a indus în eroare Occidentul; l-a paralizat, întorcându-și cele mai bune minți de contrainformații împotriva propriilor surse și distorsionându-le percepția asupra realității sovietice pentru o întreagă generație.
Aceasta rămâne una dintre cele mai elegante manipulări ale percepției Războiului Rece — tocmai pentru că Occidentul însuși s-a manipulat cel mai mult.
Era atunci o manipulare care viza manipularea manipulării.
Urmând ceea ce tocmai s-a întâmplat cu Jensen Huang, șeful demis prea mediatizat (puțin prea mult pentru a nu ajunge pe margine) al gigantului tehnologic global NVIDIA că această poveste uitată a apărut. Afacerea Huang este, de asemenea, una de manipulare, dar pare mai simplă decât cea a fantomei KGB.
Povestea începe cu Anatoliy Golitsyn, un ofițer KGB de rang mediu care a dezertat în Statele Unite în decembrie 1961. A fost o perioadă incitantă și oarecum epică. Golitsyn a ajuns într-un moment în care CIA era vulnerabilă dintr-un număr considerabil de motive și încă se zguduia de Operațiunea Bay of Pigs. CIA s-a simțit amenințată de Casa Albă (Kennedy a vrut să fie dizolvată) și era disperată după surse sovietice la nivel înalt. Născut în Ucraina și după ce a dezertat sub Hrușciov, un alt ucrainean sovietic, Golițin a furnizat inițial informații valoroase, dar pe măsură ce furnizarea de informații actuale s-a epuizat, a început să dezvolte o teorie grandioasă și complicată a strategiei sovietice.
Afirmația centrală a lui Golitsyn a fost că KGB a înființat un „KGB în cadrul KGB“ extrem de secret în 1959 pentru a desfășura o campanie masivă și coordonată de dezinformare împotriva taberei occidentale. Conform acestei teorii, tot ceea ce Occidentul credea că știe despre intențiile sovietice era o minciună. Ruptura chino-sovietică a fost un șiretlic în ciuda faptelor. Destalinizarea lui Hrușciov a fost o șaradă. Chiar și aparenta liberalizare a sistemului sovietic la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960 a fost o operațiune atent pusă în scenă, menită să liniștească Occidentul într-un fals sentiment de securitate, în timp ce cârtițele KGB de nivel înalt se infiltrau în guvernele occidentale.
Credința în existența a două KGB-uri paralele și ostile a transformat cea mai mare putere a CIA — capacitatea sa extraordinară de a nu avea încredere în tot, inclusiv în sine – în cea mai mare slăbiciune. A înlocuit un mit al controlului sovietic omniscient cu realitatea haotică și incertă a analizei informațiilor. Aceştia din urmă vedeau pretexte false peste tot. Ea i-a învățat pe analiștii occidentali să „citească printre rânduri“ fiecare dovadă, să vadă confirmarea înșelăciunii peste tot și să aibă încredere doar în teoria în sine. În cele din urmă, fantoma KGB din cadrul KGB nu a fost niciodată descoperită și nu se știe până astăzi dacă a existat cu adevărat sau nu. Dar KGB-ul care a existat într-adevăr — cel cu Departamentul D,nici „măsurile active“ și răbdarea nesfârșită de a-și lăsa adversarii să se epuizeze în presupuneri nesfârșite, nu trebuiau găsite. A fost momentul Potemkin aplicat inteligenţei. O înșelăciune care a prins rădăcini și a devenit un instrument de lucru și apoi o credință. Occidentul își asumase deja responsabilitatea de a-și distorsiona propria percepție, iar această distorsiune a devenit unul dintre cele mai durabile și costisitoare eșecuri de informații ale Războiului Rece.
Manipularea percepției este unul dintre cele mai periculoase instrumente. Manipularea incertitudinii a evoluat de atunci odată cu adăugarea rețelelor sociale și manipularea opiniei și crearea unui haos menținut pentru a distorsiona orice încercare de analiză clară. Golitsyn a murit în 2008 și a luat cu el secretele unuia dintre cele mai bizare episoade ale Războiului Rece.