Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Joi, 24 martie, TVR Internaţional a difuzat un reportaj din Lombardia şi Piemonte, unele dintre cele mai importante regiuni în care au fost puse bazele proiectului “Limbă, cultură și civilizație românească”, transmite Romanian Global News.
Respectând politica Uniunii Europene în domeniul plurilingvismului, Institutul Limbii Române a iniţiat programe pentru elevi din ţările în care există comunităţi româneşti, pentru o bună şi reală cunoaştere a valorilor lingvistice şi culturale româneşti, ca valori europene generale.
În Italia peste 4.000 de elevi sunt înscrişi la acest curs. Printre profesorii care predau acest curs se numără şiMariana Paliev.
Deși trăiesc la kilometri depărtare de casă, nimic nu le-a putut schimba sentimentul că sunt parte a neamului românesc. Reuşita înseamnă, în primul rând, foarte multă muncă şi dragoste pentru ceea ce faci. Aceasta este si povestea Marianei Paliev, unul dintre profesorii cursului de Limbă, Cultură și Civilizaţie Românească, organizat de Institutul Limbii Române în statele Uniunii Europene.
Realizator Roxana Gheorghe
Urmăriți emisiunea aici: https://www.tvrplus.ro/editie-lumea-si-noi-429271